Numele meu este Zsolt Tempfli. M-am născut în 1983 la Oradea, în România. Am început să cânt la pian la vârsta de 9 ani. După un an am renunţat. În următoarele şase ani am pierdut contactul cu muzica şi am uitat tot, chiar şi poziţia notei do in cheia fa, deşi înainte cântam piesa Für Elise de Beethoven în faţa publicului. După aceea am început din nou să studiez, dar de data aceasta fără ajutorul unui profesor. Mi-a făcut plăcere să citesc cărţi de teoria muzicii şi, pe lângă asta, să scriu piese mici. Între 2001-2006 am învăţat Electronică aplicată la Universitatea din Oradea. Din 2006 lucrez ca programator web la o firmă de specialitate.
2008: m-am căsătorit cu iubita vieţii mele, Judit
2009: s-a născut fiica noastră, Zsuzsika; ea cântă la pian de la vârsta de două săptămâni
2011: s-a născut fiica noastră, Csilla.
2016: s-a născut fiul nostru, András.
Primele piese au fost scrise pe calculator, de aceea cântarea lor vocală sau instrumentală este incomodă, respectiv armonia lor nu este curată. Astfel am scris: Cântece Spiriduşii
Dansul spiriduşilor – dedicată părinţilor mei, scrisă între 9-26 decembrie 2003;
Zâmbetul unei fete de spiriduş – 3 ianuarie 2004 – 13 martie;
Rătăcire în imperiul lui Hades – variaţii pe temele H-Des (si-re bemol) şi H-A-D-E-Es (si-la-re-mi-mi bemol), dedicată prietenului meu compozitor Stark Rainer, între 8 mai 2004 – 10 septembrie;
Acasă din nou – 23 septembrie 2004 – 7 noiembrie;
Cadoul – Impromptu pentru vioară şi pian – dedicată lui Oláh Boglárka şi Oláh Gabriella, 15 noiembrie 2004 – 13 decembrie;
Povestea bătrânului spiriduş – în memoria bunicului meu, Tempfli Ferenc, 24 ianuarie 2005 – 21 martie;
Reverie în lumina lunii – dedicat tatălui meu, Tempfli Ádám, 25 martie 2005 – 25 aprilie;
Sfârşit de iarnă – dedicată mamei mele, Tempfli Emilia, 16 mai 2005 – 1 iulie.
Între două piese din Spiriduşii am mai compus şi alte piese, ca:
Alleluia – dedicat lui Stark Rainer în 3 noiembrie 2004;
Tramvaiul – dedicat prietenului meu, Brian Lamb, 4 noiembrie 2004 – 19 decembrie;
Albinoni Adagio transcripţie pe pian , între 15-17 decembrie 2004;
Tramvaiul – pentru vioară solo 24 martie 2005.
În 9 iulie 2005 am început să scriu Studiile vizuale. Al doilea dedicat prietenilor mei din Argentina, Marcelo şi Sylvina, al treilea lui Kajó Brigitta, al cincilea iubitei mele Gombos Judit şi al şaselea Singurului (Cel Sfânt) sărbătorit în Crăciun. Între 2006 decembrie şi 2007 decembrie am scris trei Miniaturi . Am mai scris piese pentru orchestră şi cor: şapte Ave Maria , Laudate Dominum , Ave Verum .
Între 16 aprilie 2008 şi 21 iunie am făcut transcripţia pe pian a piesei Prinţul Rostislav compus de Serghei Rahmaninov ; .
Studii II, no. A1(B3) – între 7 decembrie 2008 – 12 martie 2009
Studii II, no. A4(B1) – între 26 mai 2009 – 31 mai
Studii II, no. A3(B2) – între 31 mai 2009 – 3 iunie
Studii II, no. A2 – între 5 iunie 2009 – 15 iunie
Aceste studii se pot cânta fie conform numerotării A, fie conform numerotării B.
Transcripţia uverturii Rienzi compusă de Richard Wagner – între 11 aprilie 2009 – 20 mai
Raţa şi broasca – compusă în 30 iunie 2009
Transcripţia Scenei de vis şi pantomimă din opera Hänsel şi Gretel compusă de Humperdinck – 17 septembrie 2010
Elegie pentru violă şi pian – între 25 iunie 2012 şi 27 iulie 2012
Schönberg Verklärte Nacht (transcripţia pe pian) – terminat în 12 octombrie 2012
In memoriam Tokaji Ágnes – terminat în 6 noiembrie 2012
Missus Gabriel pentru cor a capella (sopran-sopran-alt) – terminat în 20 aprilie 2013
O Sanctissima pentru cor a capella (sopran-sopran-alt) – terminat în 29 aprilie 2013
In memoriam Tokaji Ágnes cvartet – terminat în 16 august 2013
Improvizație pentru violă solo – terminat în 7 noiembrie 2013
În 2013 următoarele piese au avut premieră: Elegie pentru violă și pian (22 februarie 2013, Brasília, Brazilia), O sanctissima (12 august 2013, Oradea, România), In memoriam Tokaji Ágnes pentru cuartet (3 noiembrie 2013, Oradea, România), Improvizație pentru violă (14 noiembrie 2013, Oradea, România)
În 2016 a fost interpretat prima oară transcripția pentru pian a piesei Schoenberg Verklärte Nacht în Londra.